Nu se poate construi sau reabilita o construcție, din punct de vedere legal, fără ca proprietarul să dețină un certificat de urbanism. Mai exact, fără un astfel de document nu se poate obține autorizația de construire.
Acesta este site-ul agentiei imobiliare din Bucuresti, Imobilis.ro. Articolul de mai jos este publicat strict pentru informarea dumneavoastra, dar noi nu va putem oferi alte detalii. Pentru informatii suplimentare va puteti adresa primariei din localitatea dumneavoastra. Va multumim.
Certificatul de urbanism se află pe lista celor mai importante acte, în cazul imobilelor. El se emite la cererea constructorului sau a viitorului proprietar și cuprinde următoarele informații:
poziția construcției ce va fi realizată;
înălțimea viitoarei construcții;
valorile maxime pentru procentul de ocupare al terenului și pentru coeficientul de utilizare al terenului;
condițiile și cerințele urbanistice ce trebuie îndeplinite față de specificul amplasamentului;
listă cu avizele și acordurile legale obligatorii pentru autorizarea construcției.
Certificatul de urbanism este așadar un act de informare, prin intermediul căruia autoritățile administrației locale sau județene, în funcție de caz, vor impune constructorului toate detaliile de ordin juridic, economic și tehnic al terenului sau construcției existente la momentul solicitării. În el sunt cuprinse elementele de identificare ale solicitantului și cele de identificare a viitorului imobil, împreună cu elementele care definesc scopul solicitării.
Pentru a obține un certificat de urbanism, este nevoie ca persoana în cauză să se prezinte la biroul de Urbanism din localitatea în care urmează să se ridice construcția. Certificatul se semnează de către primar sau de președintele consiliului județean, de arhitectul-șef sau consilier, precum și de persoana care este responsabilă de domeniul amenajării teritoriului din cadrul aparatului propriu al administrației publice care îl emite.
Pentru a obține acest certificat este nevoie de un dosar care să cuprindă următoarele documente:
cerere tip;
elementele de identificare a imobilului pentru care se solicită un certificat de urbanism (localitate, număr cadastral, număr de carte funciară);
scopul pentru care se face solicitarea;
chitanța cu plata taxei de eliberare a certificatului;
actul de proprietate (pentru teren sau construcție, dacă este vorba de o reabilitare);
avize de la instituțiile abilitate (mediu, sanitare etc.);
plan topografic și plan cadastral – pentru acele imobile înscrise în evidențele de cadastru și publicitate imobiliară, precum și plan de încadrare în zonă, la o scară de: 1:10.000, 1:5.000, 1:2.000, 1:1.000 sau 1:500. Se eliberează la cerere de către biroul de cadastru și publicitate imobiliară;
avize pentru branșarea la infrastructura edilitară și la căile de comunicații;
avize speciale, pentru zonele cu restricții – în cazul construcțiilor din ariile protejate, de exemplu).
Dacă documentele depuse nu sunt complete sau nu sunt conforme, instituția îl va anunța pe solicitant în termen de 5 zile lucrătoare despre acest lucru și-i va aduce la cunoștință ce trebuie să facă.
Certificatul de urbanism are un termen de valabilitate de 12 luni de la data emiterii. El poate fi prelungit prin plata unor taxe suplimentare, ce se calculează pentru fiecare caz. În funcție de detaliile construcției, un certificat de urbanism poate să aibă de la început o valabilitate mai mică, de 6 luni, sau o valabilitate mai mare, de 24 de luni.
În concluzie, acest document este esențial pentru construirea sau reabilitarea unui imobil, pentru că, în absența sa, nu se poate obține autorizația de construire.